Saturday, December 4, 2010

Elevi de la Firma de Exercitiu THILLA SA din cadrul Grup Şcolar Economic “Justinian Marina" Băile Olăneşti premiaţi la Bratislava-Slovakia

  
În perioada 23-25noiembrie 2010, s-a desfăşurat la Bratislava - Slovakia cea de-a XIII-a Ediţie a Târgului Internaţional al Firmelor de Exerciţiu, la care au participat 84 firme de exerciţiu din Slovakia, România, Austria, Finlanda, Cehia, si Italia. Timp de doua zile, participanţii au avut ocazia să-şi pună în valoare abilităţile lingvistice şi de comunicare cu clienţii, competenţele antreprenoriale şi capacitatea de a lucra în echipă, fiind monitorizaţi permanent de echipele de evaluare.
Grup Scolar Economic “Justinian Marina” Băile Olaneşti, a participat cu Firma de exerciţiu Thilla SA, care are ca obiect de activitate: “Activităţi ale agenţiilor de turism”, firma “mamă” fiind SC Raitour SRL Râmnicu Vâlcea.

FE THILLA SA reprezentata prin elevii participanti: Făgeteanu Ştefania-Georgiana, Iorgulescu Elena-Sabina şi Tudor Ionuţ-Alexandru, coordonaţi de doamna profesoară Ioan Maria şi-a surprins juriul si vizitatorii prin amenajarea standului de participare, unicitate, varietate, şi profesionalism, reuşind să ofere bucurie imensă delegatiei din România in momentul decernării premiilor, obtinând Locul III pentru “Cel mai bun stand”.
Obiectivele FE THILLA SA de a obţine un premiu şi o valoare cât mai mare a tranzacţiilor au fost îndeplinite, ceea ce ne face să dorim să repetăm performanţa.
Conceptul firmă de exerciţiu este o metodă moderna aplicată cu success în cadrul orelor de laborator tehnologic a materiilor de specialitate la clasele a XI-a şi a XII-a, profil servicii, având ca suport cunoştinţele acumulate de elevi în scopul pregătirii pentru o viitoare carieră de succes în domeniul economic.
Participarea gupului de elevi si a profesorului coordonator la acest eveniment a fost posibilă prin susţinerea financiară din partea domnului profesor Gheorghe Ciucă - Primar al Oraşului Băile Olăneşti, domnului Claudiu Noaje-Administrator Public –Primaria Oraşului Băile Olăneşti, Grup Şcolar Economic Justinian Marina Băile Olăneşti –reprezentat prin doamna prof. Groşenoiu Norica în calitate de Director si doamna prof. Cristina-Elena Băiaşu în calitate de Director adj., SC Remat SA Râmnicu Vâlcea  reprezentat prin domnul Cazacu Florin în calitate de Director - referintă dată de doamna prof. Berbece Anca, SC Olăneşti Riviera SA reprezentată prin doamna Uţă Liliana Ioana în calitate de Director, SC Boromir Ind SRL  reprezentat prin domnul Boromiz Constantin în calitate de Director. Aducem multumiri sponsorilor noştrii direcţi.
Pentru anul şcolar 2009-2010, FE THILLA SA Băile Olăneşti  a oţinut certificatul “Marca de calitate” nivel “Avansat” în învăţământul profesional şi tehnic.        
 

  

CONCEPTUL ,,FIRMA DE EXERCITIU”  “Firma de exercitiu” reprezintă un model al unei întreprinderi reale, fiind o metodă de abordare practică a...